Skip to main content

Deschiderea neobișnuită a unui magazin din Irlanda a fost transformată în succes

Data:

Author: Laura Sulbæk Frederiksen, Communications & Sponsorship Consultant

Categorie: Attractive Stores , Expansion , People

Deschiderea celui de-al patrulea magazin din Irlanda nu a fost o deschidere standard. Lipsa unui sistem de aspersoare aproape că a anulat deschiderea magazinului din Portlaoise, însă, datorită efortului extraordinar al echipei, inaugurarea s-a tranformat într-un pop-up store de succes.

Portlaoise


Echipa din Irlanda a trebuit să gândească rapid și să găsească soluții noi cu doar câteva zile înainte de data la care cel de-al patrulea magazin JYSK trebuia să își deschidă ușile pentru clienții din orașul Portlaoise.

Vizita inspectorului ISU aproape că a anulat deschiderea cu doar câteva zile înainte ca magazinul să fie în sfârșit gata de deschidere.

„Magazinul din Portlaoise trebuia să fie, de fapt, primul magazin deschis în Irlanda, însă deschiderea a fost întârziată de mai multe ori. Apoi, pe 8 august, eram în sfârșit gata de deschidere. Până în acest moment, făcusem o treabă excelentă cu materialele de marketing, invitasem o grămadă de jurnaliști și tipărisem 50.000 de broșuri cu oferte cu data deschiderii”, spune Roni Tuominen, Head of Retail în cadrul JYSK Irlanda.

ÎNTÂMPINAREA cliențiLOR ÎN AFARA MAGAZINULUI

Apoi, un inspector ISU a trecut pe la magazin și a spus că trebuie instalat un sistem de aspersoare, astfel că magazinul nu a putut fi gata pentru deschidere așa cum a fost planificat.

„Am vorbit cu Jenny, Sales and Marketing PortlaoiseManager, și Karen, Retail Operational Manager, și le-am spus: Oameni buni, trebuie să facem ceva. Dacă nu putem lăsa clienții să intre, trebuie să ieșim să îi întâmpinăm”, spune Roni.

 „Dacă nu putem lăsa clienții să intre, trebuie să ieșim afară să îi întâmpinăm.”
- Roni Tuominen | Head of Retail, JYSK Irlanda.

Au reușit într-un timp foarte scurt să organizeze un pop-up store  în afara magazinului cu umbrele de soare, mobilier de grădină și o mulțime de articole dintre cele mai bine vândute, pentru a fi cumpărate de clienți. Și cu aproape 1.000 de cumpărători, s-a dovedit a fi un mare succes.

„Chiar dacă nu am deschis magazinul așa cum ne-am propus, tot a fost un mare succes datorită efortului extraordinar și adaptabilității din partea echipei. Și, de asemenea, vremea nu a fost una tipic irlandeză cu multă ploaie, ci o zi însorită, așa că, desigur, asta a fost cireașa de pe tort”, spune Roni. 

După instalarea sistemului de aspersoare, clienții sunt acum invitați în interiorul magazinului atunci când se opresc să facă cumpărături la noul JYSK din Portlaoise.

Latest news

JYSK Germany celebrates transition to Unified Commerce

Germania lansează proiectul Unified Commerce

- JYSK continuă călătoria către omnichannel prin implementarea proiectului Unified Commerce în primele trei magazine JYSK din Germania.

Luminița Diciu: 13 ani de JYSK, două evenimente importante și un nou rol

Luminița Diciu: 13 ani de JYSK, două evenimente importante și un nou rol

- Luminița Diciu a fost Store Managerul magazinului JYSK cu numărul 100, apoi Store Managerul magazinului JYSK cu numărul 150. Recent, a promovat în funcția de District Manager JYSK, rol pentru care a acceptat să se mute în Cluj.

a man and woman sitting in a sofa cheering

Scenariile de zi cu zi sunt în centrul atenției în noua campanie JYSK

- În vara 2025, JYSK prezintă emoțiile din viața reală prin intermediul televiziunii și al rețelelor sociale cu o nouă campanie de marketing, mai ușor de înțeles.

Adaugă un comentariu

Amintește-ți să păstrezi un ton plăcut :)

About JYSK

Careers

JYSK Head Office

OSZAR »